Discurs aniversar la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Ovidius din Constanța
Discurs aniversar la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Ovidius din Constanța
Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța la ceas aniversar, 19 mai 2022
Împlinirea a 30 de ani de la înființarea specializării „Drept” din cadrul singurei universități din lume care îi poartă numele celebrului poet latin Publius Ovidius Naso ne oferă plăcuta și onoranta ocazie de a transmite un gând bun și un mesaj de felicitare corpului profesoral, studenților, masteranzilor și absolvenților Facultății de Drept și Științe Administrative.
Fondată în anul 1990 Universitatea „Ovidius” din Constanța s-a dezvoltat cu fiecare an care a trecut, ajungând azi să cuprindă 16 facultăți cu un număr de peste 18.000 de cursanți și peste 1000 de studenți străini. De asemenea, aceasta a devenit un reper academic al învățământului universitar din România, având numeroase programe de studii universitare de licență și de master, precum și cinci școli doctorale cu șapte domenii de studii, la care se adaugă o bibliotecă cu peste 600.000 de volume.
La acest moment aniversar suntem alături de colegii noștri de la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ovidius” din Constanța, cadre universitare dedicate și valoroase care de-a lungul timpului și-au adus contribuția lor la creșterea prestigiului atât al facultății pe care o reprezintă, cât și al universității în ansamblul ei, prin înfăptuirea unui învățământ juridic universitar de cea mai bună calitate.
În plus, trebuie să remarcăm abordarea cu profesionalism și curaj a unor discipline specifice zonei Mării Negre, respectiv Dreptul mării, Dreptul maritm și, mai nou, în premieră la noi în țară, Dreptul litoralului.
Așadar, la ceas de sărbătoare urăm întregului corp universitar-academic al facultății mulți ani de acum încolo, cu rezultate din ce în ce mai bune pe linie didactică, în scopul formării, pentru societatea românească, de tineri juriști, viitori magistrați, avocați, notari, executori judecătorești sau consilieri juridici de perspectivă.
Vivat, Crescat, Floreat!
Prof. univ. dr. Ovidiu Predescu
Secretar general al Academiei de Științe Juridice din România
Prof. univ. dr. Liviu-Bogdan Ciucă
Vicepreședinte al Academiei de Științe Juridice din România
Perioada
19 mai 2022
Locul
Universitatea Ovidius din Constanța
Acces
Gratuit
Evenimente recente
- Conferința Internațională Patrimonium VI - Protejarea patrimoniului cultural național în România și Republica Moldova
- Discurs aniversar la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Ovidius din Constanța
- Onorarea membrilor Academiei de Ştiințe a Moldovei de către Academia de Științe Juridice din Romania